Facultatea de Chimie şi Tehnologie Chimică a fost fondată la 1 octombrie 1946. Fondator şi cel dintâi decan al facultăţii a fost prof. univ., acad. A.Ablov. Facultatea a fost concepută ca structură cu o mare pondere a cercetărilor ştiinţifice, având la bază ideile inovatoare ale fondatorilor şi ale primilor colaboratori, care se aliniau nivelului menţinut în centrele de vază didactico-ştiinţifice ale URSS. Timp de 15 ani a fost creată o bună bază de pregătire a cadrelor didactice şi ştiinţifice, astfel încât în 1961 s-a făcut posibilă deschiderea Institutului de Chimie al AŞM cu antrenarea multor savanţi de la facultate. Un rol deosebit în dezvoltarea specialităţii revine savanţilor cu renume: acad. Iu.Lealicov, acad. Gh.Lazurievski, prof. P.Migal, prof. A.Sîciov ş.a.

Specialitatea „Chimie” a fost inaugurată în momentul deschiderii facultăţii de Chimie, fiind unica specialitate până în anul 1995, când au fost înfiinţate în baza ei, alte două specializări: „Chimie şi biologie” şi  „Chimie şi fizică”, iar din anul 2000, când au fost înfiinţate specialităţile „Tehnologie chimică”, „Tehnologia produselor cosmetice şi medicinale” şi „Protecţia mediului” facultatea este numită Chimie şi Tehnologie Chimică.

Dezvoltând relaţii şi schimburi internaţionale intense, cultivând proiecte de cooperare cu alte Universităţi şi Institute Europene sau Americane, facultatea extinde continuu colaborările ştiinţifice şi schimburile de studenţi şi cadre didactice, ştiut fiind faptul, că domeniul chimiei este unul dintre cele mai „internaţionalizate” domenii de educaţie şi cercetare ale ştiinţei începutului celui de al treilea mileniu.

Încă de la începuturile sale, facultatea noastră a avut privilegiul de a beneficia de prezenţa unor personalităţi recunoscute la nivel internaţional. Acum suntem mândri să avem în colectivul de cadre universitare trei membri ai Academiei de Ştiinţe din Moldova: academicianul, Preşedintele AŞM, profesorul Gheorghe DUCA; academicianul, profesorul Aurelian GULEA şi membru corespondent AŞM, profesor Mihail Revenco.

În scopul modernizării viziunii ştiinţifice asupra cercetării şi învăţământului, corpul didactic al facultăţii noastre fructifică, prin relaţii şi schimburi internaţionale intense, oportunităţile de cooperare cu alte Universităţi şi Institute Europene, adaptându-se noilor idei ce conduc la dezvoltarea vieţii noastre academice.

În prezent FACULTATEA DE CHIMIE ŞI TEHNOLOGIE CHIMICĂ dispune de un corp profesoral de prestigiu cu o vastă experienţă didactică şi de cercetare; 14 doctori habilitaţi, profesori universitari, 29 doctori în chimie, conferenţiari universitari, 11 doctori în chimie, lectori superiori, 19 lectori universitari, 12 asistenţi.

Adresa
Contacte
Toleranță zero corupției

Universitatea de Stat din Moldova 2024 © All Rights Reserved