Misiunea programului de masterat Tehnologia produselor cosmetice şi medicinale este de a forma specialişti calificaţi cu abilităţi de studiere a proceselor chimice specifice tehnologiilor de fabricare a produselor cosmetice şi medicinale, capabili să proiecteze şi să organizeze o producere cosmetică sau farmaceutică în baza cunoaşterii proprietăţilor chimice, cosmetice, farmacologice şi ecologice ale materiilor prime şi materialelor, oportunităţilor ecologo-xeconomice a diferitor soluţii tehnologice.

Obiectivele principale ale programului de master Tehnologia produselor cosmetice şi medicinale prevăd aprofundarea cunoştinţelor teoretice obţinute în cadrul ciclului I universitar; studiul detaliat al proceselor tehnologice, materiilor prime, proprietăţilor chimice, farmacologice si cosmetice ale produselor cosmetice şi medicinale, a domeniilor de utilizare, condiţiilor de păstrare etc.

Pentru realizarea complexă şi argumentată a procesului de studii în cadrul  masteratului programul prevede aşa discipline fundamentale cum sunt: chimia şi tehnologia produselor cosmetice, biofarmacia şi farmacocinetica, tehnologii farmaceutice moderne, tehnologii moderne în cosmetologie care vor fi complementate cu studiile mai profunde la obiectele de specializare, aşa cum sunt: farmacoterapia şi fitoterapia, compuşi macromoleculari în farmaceutică, tehnici cromatografice în analiza PCM, coloranţi naturali şi de sinteză  ş. a.

Necesitatea studiilor de masterat la specialitatea Tehnologia produselor cosmetice şi medicinale este condiţionată de dezvoltarea rapidă a sectorului autohton al producerii farmaceutice şi de producere a materiilor prime pentru farmaceutică şi cosmetologie (cultivarea plantelor aromatice şi medicinale, producerea uleiurilor volatile, alcoolului etilic, altor materii). Prin pregătirea unor asemenea specialişti se  asigură un anumit nivel de dezvoltare industrială a ţării cu luarea în calcul a mai multor perspective  tehnologice şi industriale locale cum ar fi: materia primă şi resursele naturale, problemele ecologice, energointensivitatea industriei.

Calificarea ciclului II (master în inginerie şi activități inginereşti) este oferită studenţilor absolvenţi, care au realizat integral programul şi au promovat probele de evaluare cel puţin cu nota “5”. La finalizarea programului de formare absolventul deţine următoarele competenţe:

  • Executarea în condiţii de autonomie şi independenţă a sarcinilor profesionale.
  • Stabilirea problemelor de bază ale tehnologiei produselor cosmetice şi medicinale, a corelaţiei dintre aceste probleme şi principiile generale de dezvoltare durabilă a societăţii.
  • Analiza şi explicarea principiilor elaborării tehnologiilor de fabricare a produselor cosmetice şi medicinale, a legăturii dintre compoziţie şi proprietăţile produselor în cauză.
  • Optimizarea proceselor tehnologice actuale de obţinere a produselor cosmetice şi medicinale în scopul îmbunătăţirii calităţii şi economisirii materiilor prime de bază şi a materialelor.
  • Selectarea şi utilizarea adecvată a metodelor şi procedeelor de evaluare a calităţii produselor cosmetice şi medicinale.
  • Interpretarea şi implementarea sistemului de management şi marketing în domeniul tehnologiei produselor cosmetice şi medicinale.

Deţinătorii diplomei de master la specialitatea Tehnologia produselor cosmetice şi medicinale sunt solicitaţi pe piaţa muncii, activînd în funcţie de tehnologi – chimişti în instituţii de cercetări, întreprinderi tehnologice mici şi mijlocii de farmaceutică şi cosmetologie, la uzine de producere a medicamentelor şi a preparatelor cosmetice, în secţiile de preparare a produselor medicamentoase din farmacii.

Adresa
Contacte
Toleranță zero corupției

Universitatea de Stat din Moldova 2025 © All Rights Reserved