Generalități. Facultatea de Chimie şi Tehnologie Chimică este unica facultate din republică, care pregăteşte specialişti chimişti de înaltă calificare în cadrul specialităţii 0500.1 Chimie care face parte din domeniul general de studiu 050 Ştiinţe chimice. Planul de învăţământ preconizat pentru această specialitate, totalizat în 180 credite, repartizate pe 3 ani de studii, cuprinde cursuri fundamentale obligatorii, opţionale, modulare şi de specialitate. Cursurile obligatorii vizează pregătirea viitorilor specialiști în diverse domenii ale chimiei, contribuind la pregătirea de bază pentru aprofundarea în domeniul de formare profesională, efectuarea tezei de licenţă, precum şi pentru alegerea şi realizarea specializării la ciclul II. Cursurile opţionale permit extinderea formării profesionale conformate cu interesele viitorilor specialişti în domeniu. Un aport deosebit în pregătirea specialiştilor de înaltă calificare în chimie îl au cursurile de specialitate: Metode fizico-chimice de analiză, Chimie computaţională, Chimia Compușilor Macromoleculari, Compuși Heterociclici, Sisteme Coloidale etc. Fiecare curs este însoţit de pregătire în domeniul practic prin lucrări de laborator corespunzătoare. Formarea generală, socio-umană şi personală o completează cursurile de limbă străină, matematică, tehnologii informaţionale, filosofie etc.

Misiunea programului constă în formarea specialiştilor în domeniul chimiei capabili să efectueze sinteza dirijată și analiza calitativă și cantitativă a agenților chimici; să determine compoziția, structura și relația dintre acestea și proprietățile substanțelor; să propună recomandări pentru obținerea materialelor avansate cu proprietăți fizice și chimice superioare.

Titlul conferit absolvenţilor este Licenţiat în ştiinţe chimice. Absolvenţilor Ciclului I li se acordă Diploma de Licenţă.

Admiterea se efectuează în baza concursului diplomelor de bacalaureat, de studii medii de specialitate (colegiu) şi a celor de studii superioare sau de licenţă. Facultatea asigură pregătirea specialiştilor conform prevederilor Procesului de la Bologna cu aplicarea Sistemului de Credite Academice Transferabile, care asigură recunoaşterea documentelor de studii pe plan internaţional şi mobilitatea academică a studenţilor.

Calificarea ciclului I (licenţiat în ştiinţe chimice) este oferită studenţilor absolvenţi, care au realizat integral programul de studii şi au promovat probele de evaluare (inclusiv examenul de licenţă) cel puţin cu nota “5”.

Competenţele obținute la finalizarea programului de formare sunt:

  • Utilizarea adecvată a teoriilor, principiilor, metodelor esenţiale legate de domeniul chimiei.
  • Sinteza, evaluarea şi interpretarea datelor din domeniul chimiei anorganice, analitice, organice şi fizice.
  • Evidenţierea corelaţiei compoziţia – structura – proprietăţile combinaţiilor chimice.
  • Colectarea, evaluarea, interpretarea şi analiza informaţiei şi a datelor chimice pentru a rezolva probleme teoretice şi practice noi din domeniul chimiei.
  • Ghidarea proceselor de laborator, utilizarea metodelor, instrumentelor, utilajului şi tehnologiilor adecvate pentru activităţi de măsurare şi monitorizare a proprietăţilor fizico-chimice ale substanţelor.

Posibilități de angajare și formare ulterioara. Deţinătorii diplomei de licenţă la specialitatea Chimie sunt solicitaţi pe piaţa muncii, activând în funcţie de chimişti în diverse structuri ale industriei chimice; în laboratoare de sinteză şi control al calităţii preparatelor chimice, alimentare și alcoolice; cercetători în diferite centre ştiinţifice. În cazul susţinerii modulului psiho-pedagogic, absolvenții pot activa în calitate de profesori de chimie în învăţământul secundar (gimnazial, liceal, profesional). La fel, calificarea oferă posibilitatea de a continua studiile la Ciclul II – Master.

Plan de studii Chimie 2020

Lista documentelor:

 

 

Adresa
Contacte
Toleranță zero corupției

Universitatea de Stat din Moldova 2025 © All Rights Reserved